miercuri, 18 ianuarie 2023

 BULLYING-ul  –  fenomen social




1.     Noțiune, terminologie

Termenul de „bullying” vine de la cuvântul englezesc „bully”, care înseamnă bătăuș, huligan și este folosit ca atare și în limba română, putând fi tradus prin agresiune, hărțuire sau intimidare.

Termenul de bullying a fost introdus în Legea educației naționale nr.1/2011, printr-o modificare din anul 2019 (prin Legea nr. 221/18.11.2019, publicată în M.O. nr. 929/19.11.2019).

Prin NORMELE METODOLOGICE (27.05.2020) de aplicare a prevederillor art.7 alin(11), art.561 și ale pct.61 din anexa la Legea Educației Naționale nr. 1/2011, acest fenomen a fost definit astfel:


„ Violența psihologică - bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.”


De  cele mai  multe ori, acest  fenomen  începe ca un joc, însă jocul repetat se transformă într-un abuz care poate avea efecte foarte grave.


Fenomenul bullying poate fi prezent oriunde – la școală, la locul de joacă, în cercul de prieteni, în familie, la locul de muncă, pe internet. Deși este mai răspândit în rândul copiilor, bullying-ul poate avea loc și între adulți. Agresorul poate fi: un alt coleg de la școală; șeful sau un coleg de serviciu;  partenerul care îl controlează pe celălalt; un vecin; un partener de afaceri; un membru al familiei; o altă persoană implicată într-o relație abuzivă.


Pentru a fi considerat bullying, comportamentul trebuie să fie agresiv și să includă:


  • Intenția: agresorul are ca intenție să rănească pe altcineva.

  • Un dezechilibru al puterii: copiii care-i agresează pe alții își folosesc puterea, cum ar fi forța fizică, accesul la informații stânjenitoare sau popularitatea – pentru a controla sau a face rău altora. Agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apara singură. Dezechilibrele de putere se pot schimba în timp și pot să apară în situații diferite, chiar dacă implică aceleași persoane.

     Repetiția: aceeași persoană este rănită mereu și mereu. Comportamentul de tip bullying are loc în mod repetat, mai mult de o dată și are potențialul de a se repeta.

Atât persoanele care sunt agresate (bullied), cât și agresorii (bullies) pot dezvolta probleme serioase și de durată, din punct de vedere emoțional.

 

2.   Tipuri de bullying:


Ø  Bullying verbal

Este caracterizat de acțiuni verbale sau scrise, rău intenționate, cum ar fi:

     Șicanarea;

     Injuriile și limbajul inadecvat;

     Comentariile sexuale neadecvate;

     Folosirea sarcasmului;

     Amenințările;

     Criticile;


Ø  Bullying fizic

Presupune folosirea contactului fizic pentru a-i intimida pe ceilalți, prin:

     Intimidare fizică, amenințare, hărțuire, vătămare;

     Simularea violenței, ridicarea pumnului;

     Lovire;

     Împingere;

     Distrugerea lucrurilor celuilalt;

     Gesturi obscene;

     Violență domestică;

     Hărțuire sexuală;

     Încălcarea spațiului personal;

     Încolțirea unei persoane în mijlocul unui grup.


Ø  Bullying social

Se referă la lezarea reputației sau a relațiilor cuiva și include:

     Bârfitul, lansarea și răspândirea zvonurilor despre cineva, de exemplu la locul de muncă;

     Punerea unei persoane într-o situație stânjenitoare în public;

     Folosirea puterii formale, a titlului/funcției sau a puterii financiare ca forme de intimidare, amenințare, hărțuire și/sau vătămare;

     Folosirea sarcasmului la adresa cuiva;

     Provocarea în mod intenționat a unui sentiment de jenă și nesiguranță;

     Excluderea și izolarea unei persoane din punct de vedere social sau profesional;

     Sabotarea în mod intenționat a bunăstării, fericirii sau succesului unei persoane.


Ø  Cyberbullying

Progresul tehnologiei a permis ca toate comportamentele menționate mai sus să poată avea loc și în mediul online, pe rețelele sociale, prin e-mail sau alte platforme. Activitatea poartă numele de cyberbullying – acesta are loc mai facil, pentru că este mult mai ușor ca o persoană să se ascundă în spatele unor ecrane și să aibă anumite comportamente reprobabile. Oricine deține un smartphone cu conexiune la Internet poate hărțui pe altcineva, fără a fi nevoit să își dezvăluie identitatea reală.

Cyberbullying-ul se poate manifesta prin trimiterea unor mesaje amenințătoare sau intimidante prin e-mail, text, social-media și, inclusiv, prin furarea identității online, cu scopul de a răni și umili persoana respectivă. Unii cyberbullies pot crea inclusiv un site web sau o pagină de social media pentru a umili pe altcineva.

 

3.   Efectele bullying-ului asupra copilului

Bullying-ul are efecte negative asupra sănătății victimei și a familiei acesteia, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pentru ca acest fenomen să fie stopat, este crucial ca persoanele să înțeleagă cu adevărat cât de traumatizant poate fi bullying-ul. Efectele acestui fenomen pot fi:

     Izolare socială;

     Răni produse la nivel fizic și efectele acestora la nivel psihic: lovituri, contuzii, care contribuie la un nivel de stres ridicat; anxietate; depresie;

     Afecțiuni ale pielii, problemele cu stomacul și inima, care pot fi agravate din cauza stresului resimțit atunci când un copil este agresat;

     Un sistem imunitar scăzut și alte afecțiuni cauzate de anxietate și stres;

     Apariția unui sentiment de rușine;

     Tulburări ale somnului;

     Modificări ale obiceiurilor alimentare;

     Scăderea stimei de sine;

     Performanțe școlare reduse din cauza scăderii capacității de concentrare;

Copiii care sunt hărțuiți suferă atât pe plan emoțional, cât și social, pentru că le este greu să își facă prieteni, astfel că vor avea o stimă de sine scăzută: vor începe să creadă că ceea ce se spune despre ei este adevărat. Victimele bullying-ului pot experimenta mai multe emoții: tristețe, mâhnire, frustrare, singurătate și izolare.

Mai mult, și părinții victimelor pot experimenta un sentiment de eșec cu privire la creșterea și îngrijirea copilului lor și pot fi copleșiți de întreaga situație.   

              

4. Efectele bullying-ului asupra agresorului pot fi:

a)   Pe termen scurt:

  • Performanțe școlare slabe și scăderea frecvenței la orele de curs;
  • Dificultate în menținerea relațiilor sociale;
  • Creșterea riscului de consum abuziv de droguri și alcool.
  • Suportarea unor sancțiuni juridice (patrimoniale, penale etc.

b) Pe termen lung:

  • Riscul de a-și abuza familia și copii;
  • Manifestarea unui comportament antisocial;
  • Dificultatea de a se integra profesional pe piața muncii.
  • Suportarea unor sancțiuni juridice (patrimoniale, penale etc.)

 

5. Bullying-ul – consecințe juridice

 În componența sa, în manifestările diverse și acțiunile cuprinse în acest „fenomen” se poate contura o gamă largă de infracțiuni, care pot atrage răspunderea penală și răspunderea patrimonială a celui care le săvârșește sau a reprezentaților săi legali.

 

6. Bullying-ul și răspunderea civilă delictuală


Actele de bullying în mediul școlar sunt apte să atragă să răspunderea civilă delictuală a persoanelor care se fac vinovate sau a reprezentanților legali, atunci când prin acestea sunt cauzate prejudicii materiale sau morale.

Răspunderea civilă delictuală își găsește reglementarea în art. 1349 - art. 1395 Cod civil și presupune, în principal, repararea unui prejudiciu ce s-a produs urmare a săvârşirii unei fapte ilicite.

Conform prevederilor art. 1366 Cod civil, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedește discernământul său la data săvârșirii faptei.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedește că a fost lipsit de discernământ la data săvârșirii faptei.

  • până la 14 ani – prezumție relativă de lipsă a discernământului;
  • 14-18 ani - prezumție relativă de existență a discernământului;

În ipoteza în care fapta ilicită este săvârșită de către minorul lipsit de discernâmânt, răspunderea civilă delictuală cade în sarcina celui care avea obligația să supravegheze minorul în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 1372 Cod civil. Părinţii nu răspund dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii persoanei care avea obligaţia de supraveghere a minorului (art.1374 alin.1 Cod civil).

În aceste condiții, pot răspunde pentru prejudiciile cauzate de către minor:

·       părinții;

·       tutorele;

·       profesorul;

 Acoperirea prejudiciului:

·       reparația în natură, prin restabilirea situației anterioare;

·       repararea în echivalent, prin plata unei despăgubiri;


Ø    Ipoteza practică: Trei copii din clasă au obiceiul de „a transforma în minge” tocul de ochelari al unei colege (apoi, penarul și rucsacul), aruncându-l de la unul la altul, fără a avea acordul acesteia, în scopul de a o irita/intimida. Aruncarea acestor obiecte de la unii la ceilalți, care a provocat spargerea ochelarilor, pierderea unui stilou Swarovschi, deteriorarea ghiozdanului, reprezintă fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. În atare situație, se naște obligația, în sarcina elevului sau, după caz, în sarcina părinților acestuia, de reparare a prejudiciului prin suportarea costurilor de reparare a ochelarilor sau de achiziționare a unei noi perechi de ochelari, a unui nou rucsac, stilou etc.

 

7.  Bullying-ul și răspunderea penală

Acțiunile și manifestările diverse care iau forma acestui fenomen ajung până la a îmbrăca forma unor infracțiuni, în funcție de gravitatea faptelor comise.

Prin intermediul dispozițiilor art. 113 Cod penal, legiuitorul a stabilit că minorii au capacitate penală începând cu vârsta de 16 ani, iar în ceea ce-i privește pe minorii cu vârsta între 14 și 16 ani a fost instituită o prezumție relativă de lipsă a discernământului. Prezumția poate fi răsturnată dacă se probează că minorul care a săvârșit fapta avea discernământ la data comiterii acesteia. Începând cu vârsta de 16 ani, existența discernământului este prezumată.

Așadar, minorii care nu au împlinit 14 ani și minorii care au împlinit această vârstă, dar nu au avut discernământ în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală, nu răspund penal.

  • 14-16 ani- prezumție relativă de lipsă a discernământului
  • 16-18 ani- prezumție relativă de existență a discernământului

Bullying-ul poate lua forma infracțiunilor precum:

·       Amenințarea - prevăzută de art. 206 Cod Penal; pedeapsă 3 luni - 1 an sau amendă;

·       Lovire sau alte violențe - prevăzută de art. 193 Cod Penal; pedeapsă: 3 luni - 2 ani sau amendă;

·       Distrugere - prevăzută de art. 253 Cod Penal; pedeapsă: 3 luni - 2 ani sau amendă;

·       Vătămare corporală - prevăzută de art. 194 Cod Penal; pedeapsă: 2 ani – 7 ani;

·       Vătămare corporală din culpă - prevăzută de art. 196 Cod Penal; pedeapsă: 3 luni – 1 an sau amendă;

·       Lipsire de libertate în mod ilegal - prevăzută de art. 205 Cod Penal; pedeapsă: 1 an – 7 ani;

·       Furt - prevăzută de art. 228 Cod Penal; pedeapsă: 6 luni – 3 ani sau amendă;

·       Tâlhărie - prevăzută de art. 233 Cod Penal; pedeapsă: 2 ani – 7 ani;

·       Șantajul - prevăzută de art. 207 Cod Penal; pedeapsă: 1 – 5 ani;

·       Hărțuirea - prevăzută de art. 208 Cod Penal; pedeapsă: 3-6 luni sau amendă.

·       Incitarea la ură sau discriminare - prevăzută de art. 369 Cod Penal; pedeapsă: 6 luni – 3 ani sau amendă.

·       Tulburarea ordinii și liniștii publice - prevăzută de art. 371 Cod Penal; pedeapsă: 3 luni la 2 ani sau amendă.

Pedepsele menționate vizează cazul elevilor majori învinuiți de săvârșirea acestor infracțiuni.

 

Ø    Ipoteză practică: Elevul A, în pauză, are o discuție contradictorie cu elevul B, context în care îi adresează acestuia din urmă mai multe injurii, afirmând și că „o să te aștept la colț cu toți băieții mei, după ore și o să-ți rupem mâinile”. Fapta elevului A întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzute de art. 206 Cod Penal.

 

 

8.     CONCLUZII

Datorită tehnologiei este mult mai ușor în prezent să ai acces la informație, la stocarea unor date necesare pe suporturi optice de mici dimensiuni, la participarea la întâlniri de lucru și de educare, efectuate prin intermediul platformelor de socializare, cum ar fi Zoom, Teams, etc.

Învăţarea cu ajutorul calculatorului şi a elementelor multimedia este o metodă didactică activă. Instruirea asistată de calculator permite realizarea unei educaţii bazate pe profilul intelectual al elevului. Pune elevul în situaţii de interacţiune şi comunicare rapidă, realizate într-un mediu care permite o difuzare masivă a conţinuturilor şi o flexibilitate a timpului prin îmbinarea mijloacelor de comunicare sincrone cu cele asincrone. In cazul unei instruiri asistate de calculator, interactivitatea este generalizată, oferind celui care învată un feedback permanent, deoarece se produc efecte vizibile şi imediate pe ecranul calculatorului.


 

9. Bibliografie:


- platforma teams;

- Codul civil;

- Codul penal;

- Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

- Normele Metodologice de aplicare a Legii educației Naționale;

- Ordinul de Ministru nr. 4343/27.05.2020, publicat în M.O. nr. 492/10.06.2020, prin care  au fost adoptate norme metodologice relativ la reducerea fenomenului de bullying în școlile din România.



email: av.carmen.petrescu@gmail.com; 

contact: 0721.72.71.57. 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu