miercuri, 9 iulie 2025

Ocrotirea persoanei cu dizabilități prin instituirea tutelei speciale

 Cine poate beneficia de măsura de ocrotire a tutelei speciale?

avocat Carmen Petrescu - tel.0721727157

O persoană poate beneficia de tutela specială dacă deteriorarea facultăților sale mintale este totală și după caz permanentă și este necesar ca aceasta să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților sale.
Discutăm așadar de persoane care nu mai au discernământ si care suferă de afecțiuni precum dementa, Alzheimer, schizofrenie, retard mintal server, etc.
Dacă deteriorarea facultăților mintale este doar parțială, atunci asupra persoanei respective nu se va putea institui măsura de tutela specială (care implică deteriorarea totală a facultăților mintale), ci o alta formă de ocrotire, mai precis consilierea judiciară.
În schimb, dacă persoana în cauza este capabilă, dar din cauza unei boli sau a unei infirmități fizice nu poate să-și administreze bunurile sau să-și apere interesele în mod corespunzător, atunci aceasta persoană va putea fi ocrotită prin instituirea curatelei.
De reținut este faptul că instanța de judecată nu este ținută de măsura de ocrotire solicitată de parte (tutelă specială sau consiliere judiciară), în sensul în care, dacă din ansamblul probator va reieși că facultățile mintale ale persoanei a cărei ocrotire se solicită sunt afectate doar parțial, instanța va institui măsura consilierii judiciare, chiar dacă petentul a solicitat instituirea tutelei speciale.
Care este procedura de instituire a tutelei speciale?
Cererea de instituire a tutelei speciale se adresează judecătoriei de la domiciliul persoanei a cărei ocrotire se solicită.
În cuprinsul acțiunii introductive trebuie arătate faptele din care rezultă deteriorarea facultăților mintale, precum și dovezile propuse în acest sens (exemple de probe: bilete de ieșire din spitalul de psihiatrie, certificat încadrare în gradul de handicap, adeverințe medicale, rapoarte medicale, etc).
Acțiunea trebuie să cuprindă și informații cu privire la situația familială, socială și patrimonială, precum și informații privind gradul de autonomie a persoanei a cărei ocrotire se solicită.
De îndată ce acțiunea este înregistrată la judecătorie, se va dispune comunicarea acesteia atât către persoana asupra căreia se solicită instituirea măsurii de ocrotire, cât și parchetului.
Raportul medical și cel psihologic
Procurorul va dispune efectuarea unui raport de anchetă socială de către autoritatea tutelară, precum și o evaluare medicală și una psihologică.
Raportul de evaluare medicală și cel de evaluare psihologică se pot face atât în sistemul public de sănătate, cât și în sistem privat, eventualele costuri fiind suportate de petent.
Aceste rapoarte trebuie să cuprindă referiri cu privire la natura și gradul de severitate al afecțiunii psihice și la evoluția previzibilă a acesteia, la amploarea nevoilor persoanei în cauză, precum și mențiuni privind necesitatea și oportunitatea instituirii unei măsuri de ocrotire.
Obiectivele evaluării medicale a persoanelor cu dizabilități intelectuale în contextul dispunerii măsurii de ocrotire a tutelei speciale sunt:
· stabilirea abilității persoanei evaluate de a lua decizii informate, atât simple, cât și complexe;
· aprecierea gradului de autonomie şi capacitatea sa de a se îngriji;
· estimarea nevoii de sprijin în luarea deciziei, exprimarea voinței, precum şi la încheierea actelor juridice;
· stabilirea elementelor prognostice privind nevoia de monitorizare medicală, necesitatea asistenței juridice, psihologice sau de altă natură.
În situația în care este necesară observarea mai îndelungată a stării de sănătate persoanei în cauză, care nu poate fi realizată decât prin internarea provizorie într-o instituție sanitară de specialitate, iar aceasta refuză internarea, medicul care efectuează evaluarea medicală va sesiza procurorul care va solicita motivat instanței de tutelă luarea acestei măsuri.
Obiectivele și procedurile utilizate în evaluarea psihologică pentru soluționarea cererii de instituire a tutelei speciale sunt următoarele:
evaluarea prin mijloace specifice psihologiei clinice a prezentei, intensității şi persistenței unor tulburări din spectrul psihopatologic, prin investigarea disfuncțiilor prezente la nivel cognitiv, emoțional, motivațional şi comportamental, precum şi a modalității în care acestea afectează capacitatea de decizie a persoanei;
evaluarea gradului/nivelului de dizabilitate psihosocială privind abilitatea de a asimila informații, de a elabora raționamente şi judecăți, de a formula o decizie şi de a comunica această decizie altor persoane;
psihologul respectă structura, etapele, procedurile, metodologia şi termenele de realizare a evaluării psihologice.
După întocmirea raportului medical și a celui psihologic, precum și după efectuarea anchetei sociale, se fixează termenul de judecată pentru soluționarea cererii.
Citarea persoanei a cărei ocrotire se solicită
Persoana a cărei ocrotire se solicită este citată de către instanță. Dacă persoana a cărei ocrotire se cere nu și-a ales un avocat pe parcursul procesului, instanța va lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Pe întreaga durată a procesului, persoana a cărei ocrotire se solicită va fi informată în modalități adaptate stării acesteia, despre desfășurarea procedurii judiciare, precum și despre luarea oricărei măsuri cu privire la persoana sau bunurile sale.
Ascultarea persoanei ocrotite
În aceste tipuri de procese, judecătorul este obligat să asculte persoana a cărei ocrotire se solicită și să-i pună întrebări pentru a constata necesitatea și oportunitatea instituirii unei astfel de măsuri de ocrotire, precum și pentru a afla opinia persoanei în cauză cu privire la măsura de ocrotire solicitată și la persoana tutorelui.
Dacă este în interesul persoanei a cărei ocrotire se solicită, aceasta poate fi ascultată fie la locuința sa, fie în locul unde îngrijită sau în alt loc apreciat de instanță ca fiind potrivit.
Cine poate fi desemnat în calitate de tutore?
Instanta va numi în calitatea de tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, soțul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuiește cu cel ocrotit dacă aceasta din urmă are legături strânse și stabile cu ocrotitul, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de legăturile de afecțiune, de relațiile personale, de condițiile materiale, de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat să fie numit tutore, precum și de apropierea domiciliilor sau reședințelor.
La numirea tutorelui, instanța va lua în considerare preferințele exprimate de cel ocrotit, relațiile sale obișnuite, interesul manifestat cu privire la persoana sa, dar și eventualele recomandări formulate de persoanele apropiate acestuia, precum și lipsa intereselor contrare cu persoana ocrotită.
Trebuie reținut însă faptul că pentru acte de dispoziție precum operațiuni de vânzare, schimb, tranzacții, tutorele are nevoie de o autorizare specială din partea instanței de tutelă, ceea ce va determina promovarea unui proces distinct.
Darea de seamă anuală
Tutorele este dator să prezinte anual instanței o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de ocrotit, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.
Aceasta dare de seamă se prezintă instanței în termen de 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic.
Instanța de tutelă va verifica socotelile tutorelui privitoare la veniturile ocrotitului și la cheltuielile făcute cu întreținerea acestuia și cu administrarea bunurilor sale și dacă sunt corect întocmite și corespund realității, va da descărcare tutorelui.
Durata tutelei speciale
Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăților mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanța poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depășească 15 ani.
Prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii de ocrotire se face în aceleași condiții ca și în cazul instituirii măsurii, respectiv trebuie întocmite evaluările medicale și psihologice, precum și raportul de anchetă socială.
În cazul prelungirii măsurii pentru o durată mai mare de 5 ani, acțiunea va putea fi admisă și fără ascultarea persoanei ocrotite, dacă în raportul medical se menționează că ascultarea sa este de natură să aducă atingere stării ei de sănătate sau aceasta nu este în măsură să-și exprime voința.
Dacă aveți nevoie de reprezentare juridică pentru instituirea acestei măsuri de ocrotire, ne puteți contacta la numărul de telefon 0721 727 157 sau la adresa de mail: av.carmen.petrescu@gmail.com

joi, 14 martie 2024

 

Jurisprudență ICCJ: distrugerea bunului comun atrage răspunderea penală



Distrugerea bunului comun atrage răspunderea penală.

Speța a fost judecată în fază de recurs în casație de către ÎCCJ – Secția Penală (Decizia 430/RC din 29.06.2023)  și s-a raportat la o condamnare de 9 luni de închisoare pentru infracțiunea de distrugere dispusă prin Decizia penală nr 108/A din data de 19.01.2023 de Curtea de Apel București – Secția I Penală, după ce Judecătoria Cornetu a soluționat cauza pe fond.

Situația de fapt: un soț a distrus cele 4 anvelope ale autoturismului și o plasă de insecte de la un geam al casei, bunuri comune cu soția, dobândite în timpul căsătoriei. Proprietatea comună devălmasă exista având în vedere că divorțul între el și aceasta nu se pronunțase și nici nu a intervenit vreo convenție privind separația de bunuri. Pentru aceasta faptă a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru distrugere în formă simplă (articolul 253 aliniat 1 Cod Penal).

Acesta a făcut recurs în casație motivând că bunurile îi aparțineau și lui, că nu este vorba de ”bunul altuia” în sensul legii penale raportat la fapta de distrugere, că nu s-a făcut nici un partaj și că proprietatea devălmașă, atât timp cât nu s-au împărțit și nu s-au atribuit bunurile doar unei persoane, îi conferă un drept de dispoziție și lui, deci el nu poate răspunde penal pentru distrugerea bunurilor lui.

Codul Penal dispune că distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Problema de drept analizată privea următoarea chestiune: dacă distrugerea unui bun comun atrage răspunderea penală, deci dacă un co-proprietar are dreptul să își distrugă bunul sau nu, sau altfel spus dacă răspunde penal privind fapta de distrugere a bunului asupra căruia are un drept de co-proprietate.

ÎCCJ – Secția Penală a respins recursul în casație ca nefondat și a menținut soluția de condamnare în baza următoarelor argumente:

  • fapta de distrugere a unui bun nu presupune un drept de proprietate exclusiv al persoanei vătămate
  • legea penală nu atribuie un anume înțeles sintagmei ”bun aparținând altuia” care să justifice o eventuală interpretare restrictivă a normei
  • prevederile relative la infracțiunea de distrugere prevăzută la articolul 253 aliniat 1 Cod Penal ocrotesc relațiile sociale referitoare la integritatea bunurilor fără a distinge între natura dreptului de proprietate – exclusivă sau comună
  • elementul esențial al infracțiunii de distrugere este acela ca bunurile ce constituie obiect material al distrugerii să aparțină altei persoane sau și altei persoane, chiar dacă nu în mod exclusiv
  • consecințele vătămătoare ale acțiunii de distrugere nu s-au produs doar asupra dreptului de proprietate al inculpatului, ci au afectat și dreptul de coproprietate devălmașă al persoanei vătămate, fiind îndeplinită cerința de incriminare din Codul Penal
  • faptul că bunurile nu au fost partajate (prealabil distrugerii) este doar o chestiune de natură civilă fiind irelevantă în privința existenței unui drept propriu-zis de proprietate al persoanei vătămate asupra bunului distrus/degradat, și, implicit, în privința atingerii aduse acestui drept prin acțiunea de distrugere
  • legea penală ocrotește așadar relațiile patrimoniale referitoare atât la bunurile asupra cărora alte persoane dețin un drept de proprietate exclusivă, cât și la bunurile asupra cărora acestea din urmă exercită, alături de autorul infracțiunii, un drept de proprietate comună, fie ea devălmaș
avocat Carmen Petrescu 
te.0721727157

Vânzarea băuturilor energizante către minori: o nouă contravenție.


 Președintele a promulgat Legea 42/2024, act normativ ce incriminează o nouă contravenție: fapta de a vinde sau de a oferi băuturi energizante minorilor. Legea a fost publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 206 din 12.03.2024, va intra în vigoare începând cu 15.03.2024. Sancțiunile contravenționale pentru astfel de fapte ajung până la 30.000 de lei și suspendarea activității.

Legea definește băuturile energizante ca fiind băuturi care conțin combinații variate de carbohidrați vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

De asemeni să măresc drastic limitele amenzii aplicabile pentru faptele privind vânzarea băuturilor alcoolice către minori ori către persoane aflate în stare vădită de ebrietate. 

Amintim că până acum pentru faptele de servire cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor și pentru faptele de comercializare sau oferire cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, amenda era cuprinsă între 100 lei la 500 lei.

Amenzile contravenționale pentru faptele de mai sus sunt de acum înainte foarte mari. Astfel, pentru faptele de vânzare sau oferire de băuturi energizante minorilor, pentru faptele de servire cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor și pentru faptele de comercializare sau oferire cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice, amenda contravențională este de la 5.000 lei la 20.000 lei.

De acum înainte este interzisă vânzarea de băuturi energizante si prin automatele care ofereau spre vânzare astfel de produse, legea referindu-se la orice vânzare, directă sau indirectă.

Dacă una din faptele de mai sus a fost săvârșită în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 10.000 lei la 30.000 lei. În cazul repetării contravențiilor de mai sus de către persoana juridică, se dispune – de drept – măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Amenzile se aplică persoanelor fizice sau juridice vinovate, dar pot fi atacate la instanță cu plângere contravențională în 15 zile de la comunicare, dacă există elemente de nelegalitate și/sau de netemeinicie.

 

România condamnată la CEDO pentru lipsa de promptitudine, rigoare și substanță în anchetarea unor fapte de violență domestică. Statul trebuie să plătească 12.500 euro reclamantei

Lipsa de promptitudine, rigoare și substanță în anchetarea unor fapte de violență domestică atrage condamnarea României la CEDO. Statul trebuie să plătească 12.500 euro cu titlu de daune morale reclamantei. Hotărârea a fost dată în data de 12 decembrie 2023 de către Secția 4-a a Curții, în Cauza P. împotriva României, Cererea nr. 36.049/21, și publicată în Monitorul Oficial nr 184 din 06.03.2024. Reclamanta a fost reprezentată de avocat F.V. Ștefan, avocat în Baroul București.

Invocând art. 3 din Convenție și, în esență, art. 8, reclamanta s-a plâns că autoritățile nu au acționat și nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja copiii și pe ea însăși. De asemeni reclamanta consideră că autoritățile locale de protecție a copilului au învinovățit-o, în calitate de soție și mamă a copiilor săi, pentru situația conflictuală cu fostul soț și au fost reticente în a-i oferi asistența necesară, în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa.

Hotărârea este un precedent judiciar important pentru situații similare în care conflictele de familie care degenerează în fapte penale grave sunt tratate sumar, evaziv și tardiv de poliție și procurori.

Situația prezentată în fața Curții:

Cererea a avut ca obiect violența domestică a cărei victimă pretinde că a fost reclamanta. Persoana în cauză afirmă că atât ea, cât și copiii săi, născuți în 2014 și 2016, au fost supuși din partea soțului său, T., unor abuzuri fizice repetate, constatate prin certificatele medico-legale din martie și iulie 2017, precum și unor abuzuri psihologice, susținute de rapoarte de expertiză, inclusiv de un raport de evaluare psihologică privind cei doi copii întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la 9 aprilie 2019, care atestă consecințele psihologice ale violențelor la care au fost supuse persoanele în cauză. Acest raport a fost depus la dosarul de urmărire penală. La 24 septembrie 2018, reclamanta a depus o plângere penală pentru violență domestică, amenințare și șantaj privind fapte de violență săvârșite între ianuarie 2015 și august 2018. La 11 februarie 2020, în cadrul urmăririi penale, poliția l-a informat pe suspectul T. cu privire la acuzațiile formulate împotriva lui. La 21 iulie 2020, T. a fost audiat de poliție, după ce aceasta din urmă i-a trimis două citații la 31 octombrie 2019 și la 4 februarie 2020, la care T. nu a răspuns. În declarația sa, el a recunoscut că a amenințat-o pe reclamantă cu moartea, dar a adăugat că a făcut-o pentru că era supărat și că nu îi dorea niciun rău. În același timp, la 21 septembrie și 24 octombrie 2018 și  la 28 ianuarie 2019, reclamanta a obținut ordine de protecție succesive pentru ea și pentru copiii săi, pentru o perioadă  cumulată de nouă luni, în temeiul Legii nr. 217/2003 pentru
prevenirea și combaterea violenței domestice.

Prin ordonanța din 4 martie 2021, Parchetul de pe lângă judecătoria de sector competentă din București a dispus
clasarea parțială a cauzei în ceea ce privește mai multe acte de violență comise între 2015 și sfârșitul anului 2017 și continuarea cercetărilor în ceea ce privește actele de violență comise între aprilie și august 2018, inclusiv un episod care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 august 2018, în urma căruia reclamanta și-a dus copiii la spitalul din localitate, deoarece aceștia vomitaseră după ce fuseseră bătuți de tatăl lor. Urmărirea penală era încă în curs în iulie 2021, dată când
a fost depusă cererea la Curte. Printr-o încheiere interlocutorie pronunțată la 5 mai 2022, judecătoria de sector competentă din București a admis contestația reclamantei privind durata excesivă a urmăririi penale având ca obiect violența domestică și a dispus finalizarea cercetărilor până la 5 noiembrie 2022.

Printr-o încheiere interlocutorie pronunțată la 18 mai 2023, aceeași instanță a admis a treia contestație a reclamantei privind durata excesivă a urmăririi penale și a dispus finalizarea cercetărilor până la 30 iunie 2023. În hotărârea sa, instanța a precizat că singurul demers făcut după 5 mai 2022 și în termen de șase luni de la această dată a fost contactarea telefonică a unui martor la 27 iulie 2022 și, ulterior, întocmirea unui proces verbal în care se menționa că martorul nu locuia la o anumită adresă. De asemenea, instanța a constatat că, în urma celei de-a doua contestații a reclamantei, care fusese admisă de judecătorie, doar două acte de urmărire penală au fost efectuate în termenul stabilit de instanță pentru finalizarea cercetărilor, și anume audierea suspectului T., care a avut loc la 28 februarie 2023, și noua audiere a suspectului prin comisia rogatorie dispusă la 24 aprilie 2023.

Printr-o ordonanță din 7 august 2023, parchetul de pe lângă judecătoria de sector competentă din București a clasat cauza având ca obiect fapte de violență domestică pentru motivul lipsei probelor suficiente împotriva suspectului, pe de o parte, și al prescrierii răspunderii penale a acestuia, pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile de amenințare.

La 19 august 2023, reclamanta a obținut pentru ea și copiii săi un ordin de protecție provizoriu emis de poliție și care
îl viza pe T. pentru motivul că acesta se comportase violent atunci când a mers la domiciliul reclamantei pentru a-și vizita
copiii. Acest ordin provizoriu a fost confirmat la 22 august 2023 printr-o hotărâre a Judecătoriei Cornetu.

Argumentele și Decizia Curții:

Curtea observă că, la 24 septembrie 2018, reclamanta a sesizat autoritățile cu privire la comportamentul violent al soțului
său (supra, pct. 2). Invocând certificatele medico-legale (supra, pct. 1), reclamanta s-a referit în special la amenințările proferate de soțul său și la violențele exercitate de acesta asupra sa. Cu toate acestea, Curtea observă că cercetările privind violența domestică de care s-a plâns reclamanta au durat aproape cinci ani în fața parchetului și că acest interval de timp a dus la prescripția răspunderii penale a suspectului pentru unele dintre faptele denunțate (supra, pct. 10). În plus, Curtea observă că, în cursul urmăririi penale care a avut o durată excesiv de lungă, judecătoria a pronunțat trei hotărâri judecătorești în favoarea reclamantei, în care a stabilit în trei rânduri termene de finalizare a procedurii care nu au fost respectate de autoritățile competente cu efectuarea urmăririi penale (supra, pct. 9). De asemenea, observă că organele de cercetare nu l-au audiat pe suspect decât în iulie 2020, adică la un an și zece luni după ce reclamanta a depus plângerea pentru violență domestică. Într-o cauză similară cu prezenta speță, care privea presupuse acte de violență domestică, Curtea a considerat că revenea autorităților competente cu efectuarea urmăririi penale sarcina de a lua cu promptitudine măsurile necesare pentru a clarifica circumstanțele cauzei (Buturugă, citată anterior, pct. 68).

Curtea observă că parchetul a concluzionat, de asemenea, că nu existau suficiente probe care să îl incrimineze pe T., în pofida probelor furnizate, cum ar fi raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la 9 aprilie 2019 (supra, pct. 1). În ceea ce privește probele considerate insuficiente, Curtea observă, de asemenea, că autoritățile nu par să fi depus toate eforturile pentru a găsi și a audia anumiți martori cu promptitudinea pe care o impune o plângere penală privind fapte de violență domestică care implică copii (supra, pct. 9).

În consecință, Curtea nu este convinsă că astfel de concluzii ar avea un efect disuasiv de natură să limiteze un fenomen atât de grav precum violența domestică (Buturugă, citată anterior, pct. 68). Aceasta accentuează diligența deosebită necesară în soluționarea plângerilor pentru violență domestică și consideră că în cadrul procedurilor interne trebuie să se țină seama de caracteristicile specifice ale faptelor de violență domestică, astfel cum sunt recunoscute în Convenția de la Istanbul (supra, pct. 17). În speță, constată că ancheta internă efectuată de autoritățile naționale nu a luat în considerare aceste caracteristici specifice, cum ar fi luarea în considerare ca o circumstanță agravantă a faptului că infracțiunea a fost comisă în prezența copiilor (ibid., pct. 67). Este adevărat că reclamanta a invocat cu succes dispozițiile Legii nr. 217/2003 și că judecătoria a emis ordine de protecție în favoarea reclamantei și a copiilor săi pentru o perioadă totală de nouă luni (supra, pct. 4). Curtea observă în această privință că ordinele în cauză au fost emise într-o perioadă ulterioară incidentelor denunțate de reclamantă, care au avut loc
între 2015 și august 2018, și că efectele acestor ordine nu au avut consecințe asupra caracterului efectiv al urmăririi penale efectuate în speță. În consecință, Curtea consideră că, deși cadrul juridic instituit de statul pârât i-a oferit reclamantei o formă de protecție, această protecție i-a fost acordată după ce faptele violente au fost denunțate și nu a putut să remedieze deficiențele din cadrul urmăririi penale (ibid., pct. 72).

Ținând seama de deficiențele sus-menționate, Curtea consideră că reclamanta nu a beneficiat de o anchetă care să răspundă cerințelor art. 3 din Convenție. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție. Curtea acordă reclamantei 12.500 EUR pentru prejudiciul moral.

Avocat Carmen Petrescu
tel.0721727157

joi, 14 decembrie 2023

 

Cum sa faci fata discriminarii la locul de munca



        

        Discriminarea este un fenomen cu care probabil cei mai multi dintre noi am luat contact in mod direct sau indirect in diverse contexte, dar despre care ne este dificil sa discutam sau impotriva caruia ne este greu sa actionam. In urma studiului realizat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in acest an, a reiesit ca 51% dintre romani considera fenomenul de discriminare ca fiind una dintre problemele actuale.

           Discriminarea vizeaza un tratament diferit care defavorizeaza o persoana sau un grup in comparatie cu altele aflate in situatii similare. Cele mai intalnite forme de discriminare sunt cele legate de sex, varsta, orientare sexuala, rasa, precum si discriminarea persoanelor cu dizabilitati.

        Discriminarea la locul de munca poate sa apara in urmatoarele situatii:

        ► La interviu si la angajare

        ► In stabilirea si schimbarea conditiilor de munca, a salariului, precum si a responsabilitatilor

        ► Formarea si dezvoltarea profesionala

        ► Posibilitatile de promovare

        ► Concedierea

Mobbing si Bullying

        In mediul organizational, luam contact cu persoane de diferite varste, rase, care au propriile credinte si opinii. Cu cat mai mari sunt diferentele intre colegi, cu atat exista mai multe sanse sa apara un comportament de discriminare. In contextul organizational, apar doua forme particulare de discriminare: mobbing si bullying.

        Mobbing-ul este un fenomen la granita cu discriminarea si poate fi doar partial considerat un tip de discriminare, deoarece se leaga exclusiv de locul de munca.

        Acesta se refera la actiuni de agresivitate psihologica realizate de un sef sau coleg pentru a determina victima sa paraseasca compania, in conditiile in care concedierea sa nu se poate realiza fara motive intemeiate. Aceste actiuni pot afecta starea de sanatate a persoanei supusa unei astfel de agresiuni psihologice si chiar ii poate aduce prejudicii psihice si sociale.

        Pentru a putea vorbi de mobbing, astfel de comportamente trebuie sa se repete cu o frecventa regulata pe o perioada de minim 6 luni.

        In continuare, iti vom prezenta cele cinci tipuri de comportamente specifice fenomenului de mobbing:

        ► Actiuni destinate limitarii posibilitatii de exprimare a victimei – aceasta nu are posibilitatea de a-si expune punctul de vedere in fata sefilor, este intrerupta cand vorbeste, colegii jignesc victima, facand referire la munca si viata personala a acesteia.

        ► Actiuni care vizeaza izolarea victimei – nu se vorbeste cu victima, aceasteia i se atribuie un loc care sa o izoleze de colegi, este ignorata prezenta ei.

        ► Actiuni de desconsiderare a victimei in fata colegilor – sunt lansate diverse zvonuri despre victima, este ridiculizata si chiar hartuita sexual.

        ► Actiuni de discreditare profesionala a victimei – nu ii sunt atribuite sarcini sau i se atribuie unele sub sau peste nivelul calificarii, uneori trebuie sa indeplineasca sarcini umilitoare.

        ► Actiuni care vizeaza compromiterea sanatatii victimei – ii sunt incredintate sarcini periculoase sau nocive pentru sanatate sau victima este agresata fizic si/sau sexual.

Bullying-ul este un comportament abuziv, caracterizat prin dorinta de a umili pe cineva prin utilizarea violentei psihologice, verbale sau fizice.

    Daca mobbing-ul este in general realizat de colegi, bullying-ul este specific superiorilor. Aceasta actiune deriva din dorinta de a-si consolida propria pozitie si are drept consecinta pierderea eficacitatii victimei, in cazul in care aceasta cedeaza acestui comportament abuziv. In situatia in care victima ia masuri impotriva acestui tip de comportament, atacatorul se va retrage. Spre deosebire de mobbing, care apare cu o anumita frecventa, bullying-ul poate avea o aparitie singulara sau regulata, dar fara a urmari un anumit tipar.

       Efectele pe care le pot avea mobbing-ul si bullying-ul vizeaza atat consecintele organizationale, cele asupra victimei, cat si consecintele sociale.

        Consecintele organizationale. Aceste comportamente de discriminare au efect si asupra organizatiei, in conditiile in care eficacitatea victimei scade, angajamentul angajatului fata de organizatie se diminueaza si creste fluctuatia de personal.

        Consecinte asupra victimei. 

       Victima isi poate pierde increderea in sine in urma unor actiuni de discriminare repetate, poate experimenta diverse stari precum furie, frustrare, depresie sau poate avea probleme de sanatate cauzate de nivelul prea ridicat de stres la care este supusa.

     Consecintele sociale. Acestea se refera la decizia victimei de a parasi compania, care poate presupune si o perioada de somaj, precum si implicarea unei instante de judecata, in cazul in care aceasta decide sa ia masuri legale impotriva atacatorului.

Cum sa faci fata situatiilor de mobbing si bullying

        In cazul in care colegii te umilesc, fac remarci jignitoare la adresa ta, te izoleaza sau nu te saluta sau daca primesti sarcini care nu intra in atributia ta si sunt cu mult peste sau sub calificarea ta pentru o perioada mai lunga de 6 luni, este posibil sa fii victima unui fenomen de mobbing.

        Daca ai ajuns in situatia in care te simti discriminat si au inceput sa apara consecinte din cauza comportamentului colegilor sau sefilor, dupa ce te-ai informat in prealabil despre tipul de discriminare la care esti supus, trebuie sa iei o serie de masuri, pentru a opri aceste actiuni.

        In primul rand, trebuie sa aduni dovezi care sa confirme spusele tale. Iti poti nota data, ora, cuvintele sau actiunile specifice ale agresorului, persoanele care erau de fata si care pot fi martori. Orice e-mail care contine injurii sau umiliri trebuie pastrate ca probe.

        Urmatorul pas consta in raportarea acestor comportamente sefului direct, iar in cazul in care acesta nu te sustine sau chiar el este agresorul, poti cere ajutorul departamentului de Resurse Umane, pentru a investiga aceasta plangere.

     In cazul in care iti doresti sa parasesti compania cat mai repede, este recomandat sa iti cauti un alt loc de munca inainte de a face acest pas.

    O metoda eficienta de a face fata stresului este de a adopta o alimentatie sanatoasa, de a face sport, iar in cazul care simti ca nu vei reusi sa treci singur peste efectele unei astfel de situatii, poti apela la un psiholog, care te poate ajuta sa faci fata mai usor.

       O ultima optiune ar fi de a apela la o instanta de judecata, dar este de preferat sa te consulti cu un avocat, pentru a fi sigur ca dovezile tale vor fi admise. Desi in Romania nu exista legi pentru pedepsirea comportamentelor de mobbing, acestea vor intra in categoria formelor de discriminare.

     Desi in Romania inca nu sunt foarte cunoscute aceste doua fenomene, diverse ONG-uri au inceput sa ridice problema lor in mediul organizational.

      Pentru semnalarea cazurilor de discriminare si pentru a ti se oferi suport in astfel de situatii, poti apela la ajutorul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si la primul Centru Anti-Mobbing.

                    De recomandat ca toate aceste demersuri să fie făcute cu sprijinul unui avocat                      specializat    în  domeniu. 

 

                 av.Carmen Petrescu

                   Tel: 0721727157 ; e-mail: av.carmen.petrescu@gmail.com

 

duminică, 18 iunie 2023

Ocrotirea persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale


av.carmen.petrescu@gmail.com

tel.0721727157

     Prin Decizia nr. 601/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021), Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, care stabileau că persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, urma a fi pusă sub interdicție judecătorească.

    Prin Legea 140 din 17 mai 2022, de modificare a art.164 alin (1) din Codul civil,a remediat deficiențele sesizate de Curtea Constituțională și a adecvat reglementarea națională exigențelor Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Astfel, ”ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale, ori a curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege.”

        În România, persoanele cu dizabilități intelectuale sau psihosociale nu aveau dreptul să se căsătorească, să divorțeze, să fie părinți, să adopte copii și nu puteau accesa un credit bancar. Potrivit legii, multe dintre aceste persoane au fost puse sub interdicție de către instanțe. 
    Este o abordare nouă în legislația națională, modernă, conformă nevoilor resimțite la nivel social și în practica instanțelor și în armonie cu exigențele internaționale și constituționale în materie.
        Ca elemente de noutate, prin acest act normativ se creează un mecanism gradual de ocrotire, după cum urmează:
        1. Asistența pentru încheierea actelor juridice – o măsură de sprijin, care nu aduce atingere capacității legale a persoanei și care urmează a se realiza pe cale administrativă, pe baza voinței liber exprimate a persoanei cu dizabilități în fața notarului public. 
        2. Consilierea judiciară -  o măsură intermediară de sprijin, instituită pe cale judiciară, care aduce atingere capacității legale pe anumite paliere și în mod individualizat, pe baza unei evaluări psiho-medico-sociale. Condiția de instituire a acestei măsuri o reprezintă existența unei incapacități parțiale a persoanei cu dizabilități de a se îngriji de interesele sale, aspect care conduce, în principiu, la asistarea acestuia în participarea la viața civilă, în ceea ce privește încheierea actelor patrimoniale. 
        3. Tutela specială – o măsură de ocrotire instituită pe cale judiciară prin intermediul căreia este reconfigurată (și redenumită) măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească, care în concepția noii reglementări devine tutelă specială și va putea fi dispusă doar ca o măsură excepțională.
        Legea cuprinde, totodată, o serie de garanții esențiale în beneficiul persoanei cu dizabilități, cum ar fi:
    - instituirea unui sistem gradual, în trepte, de dispunere a măsurilor de ocrotire, 
    - perioade determinate de timp pentru care pot fi dispuse și prelungite acestea, 
    - configurarea unor reguli privind reevaluarea periodică a regimului de ocrotire.
        Se propun o serie de soluții noi și în materia raporturilor nepatrimoniale, care vizează, în principal, următoarele domenii:
        - Căsătoria: legea prevede că persoana aflată sub consiliere judiciară sau tutelă specială se va putea căsători, cu instituirea, în mod corelativ, a unui control preventiv eventual, prin obligația viitorului soț care se află sub un regim de ocrotire de a-l informa pe ocrotitorul său legal despre intenția de celebrare a căsătoriei. 
        - Divorțul: se propune ca şi cel pus sub consiliere judiciară sau tutelă specială să poată divorţa prin acord, însă numai pe cale judiciară, instanța de tutelă urmând să verifice, cu ocazia soluționării cererii, dacă acordul soților pentru desfacerea căsătoriei este liber și exprimat în cunoștință de cauză; 
        - Autoritatea părintească: în cazul părintelui pus sub consiliere judiciară, instanța de tutelă poate hotărî ca drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului să fie exercitate doar de celălalt părinte; când cel ocrotit exercită singur autoritatea părintească, instanța de tutelă hotărăște, în funcție de împrejurări, cu privire la instituirea tutelei asupra copilului acestuia.
        - Adopția: spre deosebire de actuala reglementare potrivit căreia, în cazul persoanei ocrotite, consimțământul la adopția copilului său este dat de tutore, prin această lege se propune ca părintele pus sub ocrotire să consimtă la adopția copilului său, în măsura în care aceasta poate să-și exprime voința.
        Pentru mandatul de ocrotire a fost configurată o procedură suplă, simplă și rapidă de încuviințare a acestui contract, de competența instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana cu dizabilități.

       În definirea noului act normativ, tutela specială și consilierea judiciară sunt măsuri de ocrotire ale persoanei cu dizabilități psihice sau cognitive (cu discernământul abolit sau diminuat), în vreme ce curatela urmărește protejarea persoanei cu infirmități fizice, dar capabilă sub aspect mental.

      O persoană poate beneficia de consiliere judiciară dacă deteriorarea facultăților sale mintale este parțială şi este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăților ei. Instituirea consilierii judiciare se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice. Trebuie subliniat că măsura urmărește doar dimensiunea juridică a vieții persoanei aflate într-o situație de diminuare a capacității cognitive, pe care o ajută să înțeleagă și să analizeze critic semnificația actelor pe care le încheie.

        Măsura consilierii judiciare poate fi dispusă doar în situația în care comisia de expertizare psihiatrică opinează că persoana, deși conștientă și lucidă, prezintă o deteriorare parțială / temporară / intermitentă a facultăților mentale, de natură a-i afecta discernământul, existând riscul ca actele juridice pe care le încheie să nu fie pe deplin asumate. Măsura urmărește atât protejarea persoanei în cauză de riscul risipirii averii sub influența nefastă a unor persoane direct interesate să profite de pe urma sa, dar și protejarea terților, întrucât legea prevede că actele încheiate de persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.

        Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 3 ani. Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară instanţa de tutelă stabilește, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. Dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau.

        În practică, ocrotirea prin consiliere juridică se asigură prin numirea unui tutore sau de către notarii publici sesizați pentru autentificarea actelor încheiate de persoanele ocrotite, pentru care forma autentică este obligatorie (tocmai ca un avertisment asupra importanței actului). Oricum, prin instituirea măsurii instanța stabilește că anumite categorii de acte nu pot fi încheiate în mod valabil fără consilierea juridică a părții.

        O persoană poate beneficia de tutelă specială dacă deteriorarea facultăţilor sale mintale este totalăși, după caz, permanentă şi este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei. Instituirea tutelei speciale se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice sau a consilierii judiciare.                 Tutorele astfel desemnat de către instanță devine reprezentantul legal al incapabilului, care se îngrijește nu doar de persoana, starea de sănătate și bunurile acestuia, dar care este singura ce poate încheia acte juridice în numele și pe seama persoanei ocrotite.

        În privința persoanei care poate fi desemnată în calitate de tutore legea are în vedere, cu prioritate, persoane apropiate precum soţul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuieşte cu cel ocrotit, dacă aceasta din urmă are legături strânse şi stabile cu ocrotitul, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de legăturile de afecţiune, de relaţiile personale, de condiţiile materiale, de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat să fie numit tutore, precum şi de apropierea domiciliilor sau reşedinţelor. La numirea tutorelui, instanţa ia în considerare preferinţele exprimate de cel ocrotit, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat cu privire la persoana sa, dar şi eventualele recomandări formulate de persoanele apropiate acestuia, precum și lipsa intereselor contrare cu persoana ocrotită.”

        Cu caracter de noutate, legea de modificare a Codului Civil introduce noțiunea de mandat de ocrotire, adică un act unilateral sau convenție, încheiate în formă autentică, prin care orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna persoana care urmează a fi numită tutore, pentru a se îngriji de persoana și de bunurile sale, în cazul în care ar fi pusă sub consiliere judiciară sau tutelă specială.

        Prin hotărârea prin care a fost luată măsura de ocrotire, instanța de tutelă numește persoana care va exercita funcția de tutore de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și durata măsurii care nu poate depăși o perioadă de 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăţilor mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanţa poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depăşească 15 ani.

        Prin hotărârea prin care a fost instituită tutela specială, instanţa stabilește, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea, instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.

        Dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa (de ex. acte de conservare sau acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută pe loc). La rândul său, tutorele poate încheia anumite acte de dispoziție (de ex. cele care au ca obiect ieșirea unor bunuri de valoare însemnată din patrimoniul celui ocrotit) doar cu autorizarea prealabilă a instanței de tutelă, tocmai pentru a se preveni ca tutela să devină un vehicul legal pentru risipirea averii incapabilului.

        Legea autorizează tutorele să reprezinte pe cel ocrotit chiar și la încheierea unor acte cu caracter strict personal, precum căsătoria, divorțul, exercitarea drepturilor părintești, acțiuni privitoare la filiație sau adopția. Astfel, căsătoria celui pus sub consiliere juridică sau tutelă poate avea loc doar cu înștiințarea prealabilă, în scris, a tutorelui, care poate face opoziție la căsătorie, în acest din urmă caz, instanța de tutelă fiind cea care va hotărî cu privire la temeinicia opoziției. Din motive evidente, care țin de starea de slăbiciune a celui plasat sub o măsură de protecție, dar și de influența pe care tutorele o are asupra celui ocrotit și care poate exercita manopere de captație și sugestie, legea oprește căsătoriile dintre tutore și cel ocrotit.

    De asemenea, cel pus sub tutelă poate încheia sau modifica o convenție matrimonială doar cu încuviințarea tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă. La cererea tutorelui, soțului care beneficiază de consiliere judiciară sau de tutela specială, instanța poate pronunța separația de bunuri, atunci când aceasta este în interesul persoanei ocrotite. Din interpretarea per a contrario a dispoziției potrivit căreia divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți beneficiază de consiliere judiciara sau tutelă specială, rezultă că în această situație este totuși permis divorțul la cererea unuia dintre soți, pentru motive temeinice ori care țin de starea de sănătate a unuia dintre soți și care fac imposibilă continuarea căsătoriei.

        În aceste situații, soțul plasat sub măsura tutelei va fi reprezentat în procesul de divorț de tutorele său, cu excepția cazului în care această calitate este deținută chiar de celălalt soț, situație în care se va solicita autorizarea specială a instanței de tutelă.

     De regulă, părintele plasat sub tutelă specială nu exercită autoritatea părintească asupra copilului său minor, însă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia, cu excepția cazului în care se afla în imposibilitatea de a-și manifesta voința din cauza lipsei discernământului. Sesizăm o incoerență a legiuitorului care, pe de o parte, pare a nu permite acordul la adopție exprimat de tutore, ci doar personal de părintele pus sub tutelă, cu condiția a acesta să aibă discernământ, iar, pe de altă parte, tutela specială este o măsură de ocrotire chiar a celui ale cărui facultăți mentale sunt complet și ireversibil deteriorate.

        În privința locuinței persoanei plasate sub tutelă specială, am sesizat încă de pe acum câteva incoerențe ale legiuitorului. Pe de o parte, legea de modificare a Codului Civil prevede că instanța de tutelă hotărăște dacă cel ocrotit va fi îngrijit la locuința sa, într-un serviciu social sau într-o altă instituție (spre ex., într-un cămin de bătrâni), iar schimbarea locului îngrijirii se face cu autorizarea instanței de tutelă, la cererea celui ocrotit, a tutorelui, a serviciului social sau a instituției de îngrijire.

        Pe de altă parte, art. 92 alin. 4 Cod Civil stabilește că domiciliul celui care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, afară de cazul în care pentru aceasta din urmă, instanța de tutelă dispune altfel. Așadar, regula este aceea că cel ocrotit locuiește alături de tutore, la locuința acestuia, doar astfel fi posibilă îngrijirea și supravegherea nemijlocită a celui incapabil să se autogestioneze și, doar prin excepție, prin plasarea sau instituționalizarea lui în centre specializate.

     Deși textul de lege stabilește că pentru îngrijirea celui ocrotit se vor putea întrebuința veniturile și, dacă este necesar, toate bunurile persoanei ocrotite, legiuitorul a introdus o limitare substanțială și a prevăzut că, atunci când îngrijirea celui ocrotit nu se face la locuința sa, aceasta și mobilierul sunt păstrate la dispoziția sa.

        Puterea de administrare cu privire la aceste bunuri permite numai încheierea unor contracte de închiriere, care încetează de plin drept, prin derogare de la alte dispoziții legale, la întoarcerea persoanei ocrotite în locuința sa. În cazul în care devine necesar și este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de mobilier sau de drepturile cu privire la locuința sa, actul este supus autorizării instanței de tutela. Când cel ocrotit este căsătorit, va fi ascultat și soțul acestuia.

        In fine, legea de modificare a Codului Civil prevede că măsura de ocrotire poate înceta prin moartea celui ocrotit, la expirarea duratei pentru care au fost instituite (cu excepția cazului în care a fost prelungită), prin înlocuirea sau prin ridicarea ei (dacă au încetat ori s-au modificat cauzele care au determinat adoptarea ei). Dată fiind durata prestabilită de lege (3 ani, respectiv 5 ani), măsurile de ocrotire vor face periodic obiectul revizuirii de către instanțele de tutelă.

Dispozițiile tranzitorii ale actului normativ prevăd că:

  • Persoanele aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi sub interdicție judecătorească vor fi supuse, în ceea ce privește starea și capacitatea lor și măsurile de ocrotire ce vor trebui luate, dispozițiilor Codul civil, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin prezenta lege;
  • Instanțele judecătorești, din oficiu sau la cerere, vor reexamina toate măsurile de punere sub interdicție și vor dispune fie înlocuirea lor cu tutela specială sau consilierea judiciară, fie ridicarea lor, în situația în care vor constata că s-au schimbat împrejurările. Până la soluționarea definitivă a procedurilor de reexaminare, cei puși sub interdicție sub imperiul reglementării anterioare se consideră a fi de drept sub tutelă specială. Desemnarea tutorilor dăinuie până la eventuala înlocuire / ridicare a măsurii în procedura reexaminării;
  • În scopul reexaminării, în termen de 90 de zile de la publicarea acestui act normativ în Monitorul Oficial, instanțele vor întocmi un inventar al dosarelor în care a fost dispusă măsura punerii sub interdicție judecătorească;
  • Reexaminarea tuturor hotărârilor prin care s-a dispus măsura punerii sub interdicție va avea loc in termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii;
  • Judecarea cererilor de punere sub interdicție aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii se reia, indiferent de stadiul procesual in care se află. În cazul în care cererile se află în apel, hotărârile de primă instanță sunt desființate de plin drept, iar dosarele sunt trimise din oficiu, pe cale administrativă, primei instanțe.
  • Metodologia de evaluare medicală și psihologică va fi aprobată prin ordin comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Muncii și Protecției sociale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
  • Prezenta lege intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.