av.carmen.petrescu@gmail.com
tel.0721727157
Prin Decizia nr. 601/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021), Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, care stabileau că persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, urma a fi pusă sub interdicție judecătorească.
Prin Legea 140 din 17 mai 2022, de modificare a art.164 alin (1) din Codul civil,a remediat deficiențele sesizate de Curtea Constituțională și a adecvat reglementarea națională exigențelor Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Astfel, ”ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale, ori a curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege.”
În România, persoanele cu dizabilități intelectuale sau psihosociale nu aveau dreptul să se căsătorească, să divorțeze, să fie părinți, să adopte copii și nu puteau accesa un credit bancar. Potrivit legii, multe dintre aceste persoane au fost puse sub interdicție de către instanțe.
Este o abordare nouă în legislația națională, modernă, conformă nevoilor resimțite la nivel social și în practica instanțelor și în armonie cu exigențele internaționale și constituționale în materie.
Ca elemente de noutate, prin acest act normativ se creează un mecanism gradual de ocrotire, după cum urmează:
1. Asistența pentru încheierea actelor juridice – o măsură de sprijin, care nu aduce atingere capacității legale a persoanei și care urmează a se realiza pe cale administrativă, pe baza voinței liber exprimate a persoanei cu dizabilități în fața notarului public.
2. Consilierea judiciară - o măsură intermediară de sprijin, instituită pe cale judiciară, care aduce atingere capacității legale pe anumite paliere și în mod individualizat, pe baza unei evaluări psiho-medico-sociale. Condiția de instituire a acestei măsuri o reprezintă existența unei incapacități parțiale a persoanei cu dizabilități de a se îngriji de interesele sale, aspect care conduce, în principiu, la asistarea acestuia în participarea la viața civilă, în ceea ce privește încheierea actelor patrimoniale.
3. Tutela specială – o măsură de ocrotire instituită pe cale judiciară prin intermediul căreia este reconfigurată (și redenumită) măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească, care în concepția noii reglementări devine tutelă specială și va putea fi dispusă doar ca o măsură excepțională.
Legea cuprinde, totodată, o serie de garanții esențiale în beneficiul persoanei cu dizabilități, cum ar fi:
- instituirea unui sistem gradual, în trepte, de dispunere a măsurilor de ocrotire,
- perioade determinate de timp pentru care pot fi dispuse și prelungite acestea,
- configurarea unor reguli privind reevaluarea periodică a regimului de ocrotire.
Se propun o serie de soluții noi și în materia raporturilor nepatrimoniale, care vizează, în principal, următoarele domenii:
- Căsătoria: legea prevede că persoana aflată sub consiliere judiciară sau tutelă specială se va putea căsători, cu instituirea, în mod corelativ, a unui control preventiv eventual, prin obligația viitorului soț care se află sub un regim de ocrotire de a-l informa pe ocrotitorul său legal despre intenția de celebrare a căsătoriei.
- Divorțul: se propune ca şi cel pus sub consiliere judiciară sau tutelă specială să poată divorţa prin acord, însă numai pe cale judiciară, instanța de tutelă urmând să verifice, cu ocazia soluționării cererii, dacă acordul soților pentru desfacerea căsătoriei este liber și exprimat în cunoștință de cauză;
- Autoritatea părintească: în cazul părintelui pus sub consiliere judiciară, instanța de tutelă poate hotărî ca drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului să fie exercitate doar de celălalt părinte; când cel ocrotit exercită singur autoritatea părintească, instanța de tutelă hotărăște, în funcție de împrejurări, cu privire la instituirea tutelei asupra copilului acestuia.
- Adopția: spre deosebire de actuala reglementare potrivit căreia, în cazul persoanei ocrotite, consimțământul la adopția copilului său este dat de tutore, prin această lege se propune ca părintele pus sub ocrotire să consimtă la adopția copilului său, în măsura în care aceasta poate să-și exprime voința.
Pentru mandatul de ocrotire a fost configurată o procedură suplă, simplă și rapidă de încuviințare a acestui contract, de competența instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana cu dizabilități.
În definirea noului act normativ, tutela specială și consilierea judiciară sunt măsuri de ocrotire ale persoanei cu dizabilități psihice sau cognitive (cu discernământul abolit sau diminuat), în vreme ce curatela urmărește protejarea persoanei cu infirmități fizice, dar capabilă sub aspect mental.
O persoană poate beneficia de consiliere judiciară dacă deteriorarea facultăților sale mintale este parțială şi este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăților ei. Instituirea consilierii judiciare se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice. Trebuie subliniat că măsura urmărește doar dimensiunea juridică a vieții persoanei aflate într-o situație de diminuare a capacității cognitive, pe care o ajută să înțeleagă și să analizeze critic semnificația actelor pe care le încheie.
Măsura consilierii judiciare poate fi dispusă doar în situația în care comisia de expertizare psihiatrică opinează că persoana, deși conștientă și lucidă, prezintă o deteriorare parțială / temporară / intermitentă a facultăților mentale, de natură a-i afecta discernământul, existând riscul ca actele juridice pe care le încheie să nu fie pe deplin asumate. Măsura urmărește atât protejarea persoanei în cauză de riscul risipirii averii sub influența nefastă a unor persoane direct interesate să profite de pe urma sa, dar și protejarea terților, întrucât legea prevede că actele încheiate de persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 3 ani. Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară instanţa de tutelă stabilește, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. Dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau.
În practică, ocrotirea prin consiliere juridică se asigură prin numirea unui tutore sau de către notarii publici sesizați pentru autentificarea actelor încheiate de persoanele ocrotite, pentru care forma autentică este obligatorie (tocmai ca un avertisment asupra importanței actului). Oricum, prin instituirea măsurii instanța stabilește că anumite categorii de acte nu pot fi încheiate în mod valabil fără consilierea juridică a părții.
O persoană poate beneficia de tutelă specială dacă deteriorarea facultăţilor sale mintale este totalăși, după caz, permanentă şi este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei. Instituirea tutelei speciale se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice sau a consilierii judiciare. Tutorele astfel desemnat de către instanță devine reprezentantul legal al incapabilului, care se îngrijește nu doar de persoana, starea de sănătate și bunurile acestuia, dar care este singura ce poate încheia acte juridice în numele și pe seama persoanei ocrotite.
În privința persoanei care poate fi desemnată în calitate de tutore legea are în vedere, cu prioritate, persoane apropiate precum soţul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuieşte cu cel ocrotit, dacă aceasta din urmă are legături strânse şi stabile cu ocrotitul, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de legăturile de afecţiune, de relaţiile personale, de condiţiile materiale, de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat să fie numit tutore, precum şi de apropierea domiciliilor sau reşedinţelor. La numirea tutorelui, instanţa ia în considerare preferinţele exprimate de cel ocrotit, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat cu privire la persoana sa, dar şi eventualele recomandări formulate de persoanele apropiate acestuia, precum și lipsa intereselor contrare cu persoana ocrotită.”
Cu caracter de noutate, legea de modificare a Codului Civil introduce noțiunea de mandat de ocrotire, adică un act unilateral sau convenție, încheiate în formă autentică, prin care orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna persoana care urmează a fi numită tutore, pentru a se îngriji de persoana și de bunurile sale, în cazul în care ar fi pusă sub consiliere judiciară sau tutelă specială.
Prin hotărârea prin care a fost luată măsura de ocrotire, instanța de tutelă numește persoana care va exercita funcția de tutore de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și durata măsurii care nu poate depăși o perioadă de 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăţilor mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanţa poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depăşească 15 ani.
Prin hotărârea prin care a fost instituită tutela specială, instanţa stabilește, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea, instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.
Dispunerea măsurii de ocrotire nu aduce nicio atingere capacității celui ocrotit de a încheia actele juridice pentru care instanţa a stabilit că nu este necesară încuviințarea ocrotitorului sau, după caz, reprezentarea sa (de ex. acte de conservare sau acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută pe loc). La rândul său, tutorele poate încheia anumite acte de dispoziție (de ex. cele care au ca obiect ieșirea unor bunuri de valoare însemnată din patrimoniul celui ocrotit) doar cu autorizarea prealabilă a instanței de tutelă, tocmai pentru a se preveni ca tutela să devină un vehicul legal pentru risipirea averii incapabilului.
Legea autorizează tutorele să reprezinte pe cel ocrotit chiar și la încheierea unor acte cu caracter strict personal, precum căsătoria, divorțul, exercitarea drepturilor părintești, acțiuni privitoare la filiație sau adopția. Astfel, căsătoria celui pus sub consiliere juridică sau tutelă poate avea loc doar cu înștiințarea prealabilă, în scris, a tutorelui, care poate face opoziție la căsătorie, în acest din urmă caz, instanța de tutelă fiind cea care va hotărî cu privire la temeinicia opoziției. Din motive evidente, care țin de starea de slăbiciune a celui plasat sub o măsură de protecție, dar și de influența pe care tutorele o are asupra celui ocrotit și care poate exercita manopere de captație și sugestie, legea oprește căsătoriile dintre tutore și cel ocrotit.
De asemenea, cel pus sub tutelă poate încheia sau modifica o convenție matrimonială doar cu încuviințarea tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă. La cererea tutorelui, soțului care beneficiază de consiliere judiciară sau de tutela specială, instanța poate pronunța separația de bunuri, atunci când aceasta este în interesul persoanei ocrotite. Din interpretarea per a contrario a dispoziției potrivit căreia divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți beneficiază de consiliere judiciara sau tutelă specială, rezultă că în această situație este totuși permis divorțul la cererea unuia dintre soți, pentru motive temeinice ori care țin de starea de sănătate a unuia dintre soți și care fac imposibilă continuarea căsătoriei.
În aceste situații, soțul plasat sub măsura tutelei va fi reprezentat în procesul de divorț de tutorele său, cu excepția cazului în care această calitate este deținută chiar de celălalt soț, situație în care se va solicita autorizarea specială a instanței de tutelă.
De regulă, părintele plasat sub tutelă specială nu exercită autoritatea părintească asupra copilului său minor, însă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia, cu excepția cazului în care se afla în imposibilitatea de a-și manifesta voința din cauza lipsei discernământului. Sesizăm o incoerență a legiuitorului care, pe de o parte, pare a nu permite acordul la adopție exprimat de tutore, ci doar personal de părintele pus sub tutelă, cu condiția a acesta să aibă discernământ, iar, pe de altă parte, tutela specială este o măsură de ocrotire chiar a celui ale cărui facultăți mentale sunt complet și ireversibil deteriorate.
În privința locuinței persoanei plasate sub tutelă specială, am sesizat încă de pe acum câteva incoerențe ale legiuitorului. Pe de o parte, legea de modificare a Codului Civil prevede că instanța de tutelă hotărăște dacă cel ocrotit va fi îngrijit la locuința sa, într-un serviciu social sau într-o altă instituție (spre ex., într-un cămin de bătrâni), iar schimbarea locului îngrijirii se face cu autorizarea instanței de tutelă, la cererea celui ocrotit, a tutorelui, a serviciului social sau a instituției de îngrijire.
Pe de altă parte, art. 92 alin. 4 Cod Civil stabilește că domiciliul celui care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, afară de cazul în care pentru aceasta din urmă, instanța de tutelă dispune altfel. Așadar, regula este aceea că cel ocrotit locuiește alături de tutore, la locuința acestuia, doar astfel fi posibilă îngrijirea și supravegherea nemijlocită a celui incapabil să se autogestioneze și, doar prin excepție, prin plasarea sau instituționalizarea lui în centre specializate.
Deși textul de lege stabilește că pentru îngrijirea celui ocrotit se vor putea întrebuința veniturile și, dacă este necesar, toate bunurile persoanei ocrotite, legiuitorul a introdus o limitare substanțială și a prevăzut că, atunci când îngrijirea celui ocrotit nu se face la locuința sa, aceasta și mobilierul sunt păstrate la dispoziția sa.
Puterea de administrare cu privire la aceste bunuri permite numai încheierea unor contracte de închiriere, care încetează de plin drept, prin derogare de la alte dispoziții legale, la întoarcerea persoanei ocrotite în locuința sa. În cazul în care devine necesar și este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de mobilier sau de drepturile cu privire la locuința sa, actul este supus autorizării instanței de tutela. Când cel ocrotit este căsătorit, va fi ascultat și soțul acestuia.
In fine, legea de modificare a Codului Civil prevede că măsura de ocrotire poate înceta prin moartea celui ocrotit, la expirarea duratei pentru care au fost instituite (cu excepția cazului în care a fost prelungită), prin înlocuirea sau prin ridicarea ei (dacă au încetat ori s-au modificat cauzele care au determinat adoptarea ei). Dată fiind durata prestabilită de lege (3 ani, respectiv 5 ani), măsurile de ocrotire vor face periodic obiectul revizuirii de către instanțele de tutelă.
Dispozițiile tranzitorii ale actului normativ prevăd că:
- Persoanele aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi sub interdicție judecătorească vor fi supuse, în ceea ce privește starea și capacitatea lor și măsurile de ocrotire ce vor trebui luate, dispozițiilor Codul civil, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin prezenta lege;
- Instanțele judecătorești, din oficiu sau la cerere, vor reexamina toate măsurile de punere sub interdicție și vor dispune fie înlocuirea lor cu tutela specială sau consilierea judiciară, fie ridicarea lor, în situația în care vor constata că s-au schimbat împrejurările. Până la soluționarea definitivă a procedurilor de reexaminare, cei puși sub interdicție sub imperiul reglementării anterioare se consideră a fi de drept sub tutelă specială. Desemnarea tutorilor dăinuie până la eventuala înlocuire / ridicare a măsurii în procedura reexaminării;
- În scopul reexaminării, în termen de 90 de zile de la publicarea acestui act normativ în Monitorul Oficial, instanțele vor întocmi un inventar al dosarelor în care a fost dispusă măsura punerii sub interdicție judecătorească;
- Reexaminarea tuturor hotărârilor prin care s-a dispus măsura punerii sub interdicție va avea loc in termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii;
- Judecarea cererilor de punere sub interdicție aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii se reia, indiferent de stadiul procesual in care se află. În cazul în care cererile se află în apel, hotărârile de primă instanță sunt desființate de plin drept, iar dosarele sunt trimise din oficiu, pe cale administrativă, primei instanțe.
- Metodologia de evaluare medicală și psihologică va fi aprobată prin ordin comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Muncii și Protecției sociale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
- Prezenta lege intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
